PROPOLISUL

Alaturi de miere, propolisul este un produs al albinelor cu proprietati curative deosebite, folosit ca mijloc de aparare impotriva microbilor si mucegaiurilor datorita actiunii sale bactericide, bacteriostatice, antifungice, fapt ce previne imbolnavirea albinelor.


In decursul timpului oamenii au sesizat efectele benefice ale propolisului, iar daca la inceput s-au bazat pe intuitie, observatia efectelor sale benefice si utilizarea empirica a calitatilor sale, in ultima vreme oamenii de stiinta au cercetat compozitia biochimica a propolisului si l-au supus la numeroase studii desfasurate in laboratoare medicale si spitale.

Compozitia chimica reprezinta un cocktail de substante cu efecte terapeutice deosebite, cum sunt: derivatii flavonici, acid ferulic (activ contra germenilor Gram pozitiv si Gram negativ), ceruri, aminoacizi, balsamuri, fermenti, microelemente (siliciu, magneziu, cupru, molibden, arsen, staniu, aluminiu, vanadiu, wolfram, fier, aur, iridiu, calciu, cadmiu, cobalt, strontiu), substante antibiotice, rasini, acizi aromatici, acizi, in functie de compozitia si specia vegetala de pe care s-a cules propolisul. El contine in medie 55% rasini si balsamuri, 30% ceruri si 10% uleuri eterice, proportii care sunt asemanatoare pentru orice fel de propolis.


Derivatii flavonici (flavonoidele), foarte raspanditi in mediul vegetal, au foarte multe calitati terapeutice, cele mai importante fiind actiunea asupra capilarelor, asupra permeabilitatii si fragilitatii vaselor de sange (le conserva integritatea), efectul vasodilatator si hipotensiv. De asemenea, flavonoidele au actiune benefica asupra aparatului digestiv (fluidifica bila, antimicrobian digestiv in enterite si colite), asupra sistemului endocrin (tiroida, pancreas, suprarenale), au efect antimicrobian, antiparazitar si antivirotic; toate acestea sunt urmare a structurii lor sub forma unor molecule chimice complexe, care in organism se desfac in derivati activ terapeutic. In propolis se gaseste si acidul ferulic, cu actiune antibacteriana (bactericida si bacteriostatica) si aglutinanta (calitati utile in tratarea ranilor greu vindecabile).


Unde poate fi folosit propolisul?


Efectele benefice ale propolisului se adreaseaza unei liste foarte lungi de afectiuni. Poate fi utilizat atat extern cat si intern, fiind conditionat sub numeroase forme ce permite cele doua feluri de administrare.


Intern, se foloseste sub forma de tinctura, miere propolizata, apa de propolis, sau tablete si se recomanda in urmatoarele afectiuni :


- candidoza orala care produce afte si stomatite - propolisul se aplica sub forma de solutie glicerinata in badijonari;


- infectii gripale - are atat efect preventiv potentand sistemul imunitar cat si curativ datorita proprietatilor sale antibacteriene si antivirale; se remarca prin proprietatea sa de a nu da fenomene rezistenta, crescand totodata sensibilitatea microbilor la medicamente;


- boala canceroasa - numeroase studii, cu rezultate mai mult decat promitatoare, cu extracte de propolis, folosite atat intern cat si extern, s-au facut in diverse laboratoare de medicina experimentala si spitale din intreaga lume. Folosit intern, 30-50 de picaturi de tinctura administrate de 4 ori pe zi, propolisul impiedica dezvoltarea celulelor maligne, creste capacitatea sistemului imunitar de a fagocita celule canceroase, ajuta la restabilirea echilibrului organic al bolnavilor de cancer. Rezultate bune s-au obtinut cu tratamentul intern cu propolis in tratarea cancerului la san, a cancerului de colon si genital, a melanomului malign, a metastazelor pulmonare si hepatice;


- prevenirea fenomenelor de ateroscleroza cerebrala precum si a accidentelor cerebrale;


- bronsita, bolile respiratorii cu secretii abundente - propolisul este un excelent antibiotic, care actioneaza progresiv inhiband dezvoltarea bacteriilor, refacand tesuturile lezate de catre acestea, favorizand eliminarea secretiilor in exces de pe caile respiratorii;


- boli digestive precum gastrita si ulcerul pot fi tratate cu success cu ajutorul curelor cu propolis;


- boli hepatice virale beneficiaza de pe urma tratamentului cu propolis; este important ca acesta sa fie poaspat pentru ca efectul antivirotic sa fi maximal;


- dibetul zaharat - tinctura de propolis poate avea efect in ambele tipuri de diabet (in cel insulino-dependent - de tip I - poate conduce la reducerea dozei de insulina, iar la diabetul de tip II poate produce o scadere a nivelului glicemiei).


In utilizare externa se pot folosi sprayuri, tinctura sau pulbere de propolis:


- arsurile - se aplica extern pe suprafata lezata, are efect regenerator, dezinfectant si anestezic; se aplica sub forma de spray si se obtine un strat potector la suprafata leziunii, arsurii sau escarei;


- eczeme infectioase - se pun zilnic comprese cu tinctura de propolis care se tin vreme de o ora. In eczemele uscate se fac aplicatii cu unguent de propolis sau cu crema de galbenele si propolis (se gaseste in comert), de 2-3 ori pe zi;


- cosuri, acne, abcese;


- ulcer de piele, ulcer varicose;


- escoriatii, julituri.




Alte afectiuni ce pot fi tratate cu propolis:


- efect benefic in varice, edeme, arsuri,


- fenomenele de tulburare ale circulatiei membrelor inferioare,


- scad tensiunea arteriala,


- sunt benefice in purpura, echimoze,


- contribuie la scaderea colesterolului.


Reactiile alergice la terapia cu propolis sunt destul de tare. Totusi ele exista si este bine sa aveti acest lucru in vedere la debutul unui tratament cu propolis. La anumite persoane propolisul poate da, administrat intern sau in contact cu pielea, reactii alergice. Din acest motiv, inainte de a incepe un tratament cu acest produs este necesar sa facem un test, administrand intern sau aplicand pe piele cateva picaturi de tinctura si vazand care este reactia. Daca apar senzatii neplacute de iritatie, inflamatie, daca se declanseaza catar respirator sau apare inrosirea pielii, nu se va face tratament cu propolis.
Articol preluat.

LAPTISORUL DE MATCA

Cura cu laptisor de matca

Articol scris de Prof. Univ. Angela Elena Beju

Laptisorul de matca este un aliment cu care este hranita matca precum si puietii de albine in primele trei zile de viata.

Are o mare valoare nutritiva continand proteine dintre care numerosi aminoacizi - arginina, leucina, metionina, tirozina - hormoni, lipide, glucide, antibiotice, minerale - sulf, fosfor, vitamine - B2, B6,PP - acid pantoteic

Este cel mai concentrat aliment medicament al stupului, avand efecte terapeutice foarte puternice in cantitati extrem de mici.

Proprietati:

- Fortifiant, regenerotor, energizant,vitalizant.

- Stimulator al cresterii.

- Antiinfectios, antivirotic.

- Antitumoral, anticanceros, modulator al sistemului imunitar.

- Antireumatic.

- Vitaminizant, antianemic  mobilizand rezervele de fier din organism.

- Antisclerotic, incetinind procesul de imbatranire.

- Echilibrator al sistemului nervos.

- Inlatura migrenele.

- Inlatura radioactivitatea  din organism.

- Reduce tensiunea.

- Extern, limiteaza  fenomenul de imbatranire a pielii.

- Tonifica si hidrateaza pielea, marindu-i elasticitatea.

Laptisorul de matca este indicat, intern, in convalescenta, denutritie, infectii gripale, afectiuni endocrine - intarzieri in crestere, insuficiente hipofizare, tiroidiene, corticosuprarenale si gonadice, atat la femei cat si la barbati, sterilitate feminina, frigiditate - tulburari de sarcina, afectiuni ale stomacului - inclusiv ulcere - sau ale intestinului, afectiuni hepatobiliare, afectiuni renale, afectiuni neuopsihice - sindroame neurastenice, instabilitate psihica, schizofrenie - ateroscleroza, anemii, anxietate , reumatism,artroze si artrite.

Este benefic in toate situatiile de eforturi deosebite atat intelectuale cat si fizice.

Are efecte in curele de reintinerire (10 mg pe zi) si incetineste caderea parului.

Extern se utilizeaza in unele afectiuni dermatologice - eczeme supurante, zona zoster, lupus eritematos - si in cosmetica.

Mod de administrare:

Doza este de 0,05 g (cat jumatate de bob de mazare), proaspat sau jumatate de lingurita daca este inglobat in miere pe zi, sublingual sau luat cu putina apa, dupa micul dejun.

Pentru copiii pana la 10 ani, doza se reduce la jumatate. Durata unei cure este de 30 de zile. Cura poate fi repetata dupa o pauza de 1-2 luni.

Extern se tamponeaza locurile afectate cu laptisor de matca proaspat.

In cosmetica se foloseste in tratamentul tenurilor ridate, ofilite si imbatranite.

Astfel pentru pistrui sau pete pigmentare se amesteca doua lingurite de zeama de citrice - portocale, lamai, grapefruit - cu o fiola de laptisor de matca  si se aplica zilnic pe pete.

Pentru tenurile ridate se recomanda o masca cu laptisor de matca:se amesteca o lingura ulei de masline cu doua linguri faina de secara si o fiola laptisor de matca.Se aplica pe fata si se lasa sa actioneze timp de 20 minute.Se spala apoi fata cu apa calduta.

Pentru catifelarea tenului uscat este utila masca cu banane si laptisor de matca: se amesteca o lingura pulpa de banana cu o lingura miere si o fiola laptisor de matca.Se aplica pe fata, gat si decolteu si se lasa sa actioneze timp de 20 minute.Se spala apoi cu apa calda.

Laptisorul de matca este contraindicat in hiperfunctiil hipofizare, tiroidiene, paratiroidiene si ale corticosuprarenalelor, adenoame hopofizare, tiroidiene, paratiroidiene si prostatice, ejaculare precoce, fibroame uterine, exces de foliculina, alergii, diabet, manie, delir, agitatie psihomotorie.

Articol preluat.

POLENUL

POLEN

"Daca ar disparea albina de pe suprafata globului, omul ar mai avea doar patru ani de trait"

Divina armonie a naturii

Relatia dintre albine si flori reprezinta una din minunile universului, o dovada ca regnul vegetal si animal au fost facute sa traiasca in armonie. "Albinele au nevoie de flori ca sa traiasca si florile au nevoie de albine ca sa rodeasca", spunea savantul francez Gaston Bonier. Florile produc stropii de nectar dulce spre a le atrage pe albine, care il doresc pentru a-si produce mierea. Drept recunostinta fata de darnicele flori, albinele le aduc multumire, realizand polenizarea de care acestea au nevoie. Ca urmare, se vor produce fructele, legumele, semintele. Plantele se implinesc si

au asigurata supravietuirea ca specie, iar albinele isi fac proviziile necesare pentru intarirea si sanatatea familiei, cat si pentru petrecerea in siguranta a anotimpului rece. Florile si albinele se sustin unele pe altele, spre a continua sa existe. Exista exemplu mai convingator despre armonia asezata in lume de Creator?
Polenizarea realizata de albine determina asemenea sporuri la recolte, incat valoarea acestei activitati exterioare stupului, ignorata oficial astazi, depaseste de 30 de ori valoarea mierii si a productiei de ceara inauntrul stupului. Prin viata lor, albinele sunt implicate covarsitor in existenta a sute de mii de specii din flora Terrei. Pe drept cuvant, Albert Einstein spunea ca: "Daca ar disparea albina de pe suprafata globului, omul ar mai avea doar patru ani de trait".
Cum plantele produc cu multa generozitate polenul, iar albinele il folosesc ca hrana, o buna parte este transportata la stup. Intr-o familie de albine indatoririle sunt bine stabilite. Unele ingrijesc puietul, altele formeaza suita reginei, altele asigura paza stupului, unele recolteaza nectarul, altele polenul, iar cele mai experimentate culeg rasinile pentru propolis. Albinele care aduc polen, la plecarea din stup, isi incarca gusa cu nectar. Dupa trecerea pe la flori, ele amesteca pudra fina de polen cu acest nectar, spre a forma grauncioarele pe care le transporta in cosuletele de pe picioare. Atunci cand aterizeaza la urdinis, fiecare albina intra in stup incarcata cu cate doua grauncioare de polen.

Cate flori, atatea feluri de polen

Fiecare tip de planta in parte are polenul sau specific, ca aroma, gust, culoare, forma, compozitie. Cum albinele viziteaza toate florile de primavara, vara sau toamna, grauncioarele de polen care ajung in stup vor reproduce diversitatea florala a anotimpului si locului unde traieste acea familie de albine. Ca atare, si polenul recoltat de apicultor are culori, gusturi si arome diferite si, totodata, si principii de vindecare deosebite. Ar fi ideal ca in perioada aceasta de vara, cand natura explodeaza in mii de flori, sa adaugam in hrana noastra cotidiana feluri de polen cat mai deosebite, adevarate daruri de sanatate.
Pe langa polenul poliflor, care provine de la mai multe tipuri de flori si care este si cel mai raspandit si comercializat in farmacii si magazinele naturiste, atunci cand albinele sunt duse intr-un loc unde predomina anumite plante (salcam, paducel, salvie) se obtine un polen predominant al acelei specii. Este greu de garantat ca polenul respectiv este monoflor, caci nimeni nu poate obliga albinele sa viziteze doar anumite flori. De regula, ele zboara la mai multe specii, insa florile care sunt mai abundente sunt si mai frecvent vizitate, deci polenul lor va fi cel mai mult adus la stup.

Polenul albinelor nu produce alergii

Este important de stiut diferenta intre polenul recoltat de albine (numit si entomofil) si polenul purtat de vant (anemofil). Albinele aduna doar polenul care este bun pentru hrana lor, fara a produce efecte nedorite. Ele nu recolteaza polenul care nu este nutritiv. Acele plante care produc polen nedorit nu sunt fertiliza

te de albine. De aceea, pentru a se putea realiza polenizarea lor, ele folosesc vantul care le poarta polenul de la o planta la alta. Aceste polenuri sunt de dimensiuni foarte mici, sunt usoare si au forme adaptate, incat sa poata fi duse de vant. Polenurile anemofile sunt cele care determina vestitele alergii, in timp ce polenurile recoltate de albine sunt buni nutrienti, fara sa determine alergii, mai mult decat orice alt aliment. In plus, polenul albinelor contine atat vitamina E cat si seleniu, cele doua elemente care actioneaza sinergic contra alergiilor. Asadar, la consumatorii de polen crud in doze de intretinere, reactiile alergice din sezonul febrelor scad cu 20 pana la 40%.

Un panaceu universal - polenul crud

Faptul ca albina amesteca pudra de polen cu nectar regurgitat, spre a forma granulele, este esential pentru sanatate. S-a descoperit prin cercetarile de laborator din ultimul timp ca polenul crud reechilibreaza flora bacteriana normala a intestinelor. Din acest punct de vedere, putem considera polenul crud similar cu iaurtul de cea mai buna calitate, protejeaza intestinele contra bacteriilor patogene, carora le inhiba dezvoltarea, scade absorbtia de colesterol din intestine, ofera protectie contra cancerelor hormonodependente (cancer de san, cancer de prostata).

Raiul albinelor - o pajiste inflorita

De asemenea, flavonoidele din polen contribuie la diminuarea pierderii de calciu din oase, prevenind osteoporoza, in vreme ce calciul si vitamina D, pe care le contine in cantitati importante, sunt implicate in intretinerea tesutului osos.
Polenul imbunatateste si activitatea creierului. Este foarte util pentru persoanele care desfasoara munca intelectuala, deoarece le creste capacitatea de lucru si scade fenomenele de oboseala, reduce efectele stresului, diminueaza depresia psiho-emotionala. Acei oameni care obisnuiesc sa ia polen sunt mai voiosi si mai optimisti.

Precautii de administrare

Polenul reprezinta una dintre cele mai importante surse de proteine vegetale, atat cantitativ, cat si calitativ. Toti aminoacizii esentiali sunt prezenti in polen. Mare parte dintre proteinele polenului sunt sub forma de aminoacizi, adica direct absorbabili in tubul digestiv, fara a mai necesita vreun efort digestiv. Continutul ridicat de proteine impune o mica precautie la administrare, necesara pentru confortul pacientului. Proteinele, odata ajunse in stomac, stimuleaza secretia gastrica. Din acest motiv, daca persoana nu a mancat nimic, daca are deja o sensibilitate gastrica si este incepatoare in folosirea polenului, poate aparea o senzatie de arsura; manifestarea este mai frecventa daca se foloseste polen uscat. Spre a evita aceasta neplacere, este indicat ca cei care nu au mai luat polen, atunci cand incep administrarea lui, pentru o vreme sa il ia dupa ce au mancat si sa inceapa cu doze mai mici. Daca a trecut o vreme si s-au obisnuit, pot trece la administrarea pe stomacul gol, adica asa cum el se absoarbe cel mai bine. Chiar si cei care au avut gastrite sau ulcere isi pot permite acest lucru, intrucat polenul crud hraneste si intretine mucoasa gastrica.

Un tezaur de vitamine si minerale

In polen se gasesc toti micronutrientii atat de importanti pentru sanatate care lipsesc, de regula, din alimentele moderne, datorita supraprocesarii lor. In polenul crud sunt prezente atat vitamine lipo-solubile (A, cu carotenoizi numerosi, D, E, K), cat si vitamine hidro-solubile (C, B1, B2, B3, B5, B6, B12). Toate mineralele prezente in corpul omenesc sunt prezente si in polen; intre ele sunt de mentionat fierul, calciul, zincul, magneziul, seleniul, fosforul. De asemenea, contine enzime si pro-enzime. Un organism care are orice carenta de micronutrienti si-o poate compensa din polen. Si diabeticii pot lua polen, desi acesta contine si glucide (in medie 20-30%). S-a demonstrat ca administrarea a 2-3 lingurite de polen pe zi, la diabetici, ajuta la obtinerea si intretinerea unui nivel glucidic mai bun, la reglarea tuturor functiilor corpului si obtinerea unei stari generale de bine.

Pasunile naturale ale Romaniei fac ca mierea noastra sa fie de exceptie

Prin continutul de proteine de calitate, fier si vitamina B12, polenul le este indicat si persoanelor cu anemie sau astenie, in special asociat cu laptisorul de matca. Este util in oboseala cronica (chiar si pentru reducerea nedoritelor cearcane), la persoane debilitate, copii hipotrofici, subponderali, la cei cu retarduri de la nastere.
Foarte importanta este prezenta in polen a rutinei, numita si rutozid sau vitamina P. Ea are rol de trofic al peretelui vascular si antiagregant plachetar. Astfel, polenul se face util persoanelor cu afectiuni cardio-vasculare, inclusiv accidente vasculare cerebrale, infarcte miocardice acute sau cronice, arteriopatii cronice obstructive, afectiuni diverse ale vaselor mici, cat si ale sistemului venos, cu risc de tromboze. Prin bogatia sa in proteine si vitamine, polenul este si un excelent trofic hepatic.
Din punct de vedere hormonal, unele persoane se tem de incarcatura polenului in hormoni masculini. De fapt, aceasta este o idee invechita, ce porneste de la faptul ca polenul reprezinta celula sexuala masculina a plantei. Practic, aceasta idee a fost infirmata de cercetarile biochimice asupra plantelor. In fapt, prin efectele sale nutritive profunde si complexitatea sa, stimularea este mai mult functionala decat hormonala. Polenul ajuta la intretinerea potentei si la recuperarea functiei reproducatoare masculine, fiind util in infertilitatea masculina. Dar se foloseste si la femeile cu infertilitate, deoarece hraneste bine toate tesuturile reproducatoare.

Polenul si laptisorul de matca: unde-s doi, puterea creste

Daca polenul este administrat impreuna cu laptisorul de matca crud, toate efectele polenului sunt amplificate, iar cele ale laptisorului sunt desavarsite. Polenul si laptisorul actioneaza sinergic, se sustin unul pe celalalt, completandu-se si imbunatatind intreaga lucrare asupra organismului aceluia care le consuma, orice problema ar avea acesta.
Pentru barbati, este foarte important efectul asupra prostatei. Sunt deja numeroase studii facute in laboratoare din multe parti ale lumii, prin care s-a dovedit eficienta lui in tratarea atat a adenoamelor de prostata, cat si a cancerelor de prostata. La barbatii sanatosi, care il iau in mod curent, polenul intretine buna functionare a prostatei, prevenind hipertrofierea si imbolnavirea acesteia.

Polen crud - polen uscat

Polenul crud este acela care imediat dupa ce a fost luat din recoltatorul atasat stupului este trecut in congelator, pentru pastrare.

Pana in ultimii ani, modalitatea uzuala de pastrare peste an era sa fie uscat. Nimeni nu pune la indoiala beneficiile pe care le aduce, dar atunci cand se usuca la caldura, se distrug lactobacilii, bifidobacilii, drojdiile, o mare parte din vitamine, enzime, pro-enzime, deci actiunile polenului sunt reduse. La polenul crud, tinut in congelator, aceste proprietati sunt conservate, iar gustul si aromele sunt mult mai placute. Scos din congelator, nu se degradeaza foarte repede, poate rezista aproximativ 10 zile.
Administrarea polenului este ideal sa se faca dimineata, dar uneori se poate imparti in mai multe portii. Cand sunt probleme de sanatate, se pot administra doze de 4-6 lingurite obisnuite pe zi sau mai mult, in functie de problemele fiecarei persoane. Este bine sa se inceapa cu 2 lingurite pe zi si sa se creasca progresiv, pana la doza optima, care se pastreaza constanta o vreme. Dupa ce s-au acoperit posibilele carente si s-au echilibrat functiile corpului, se poate trece la doza normala de intretinere a unei persoane sanatoase.
Cantitatea utila pentru cei sanatosi este considerata de 15 g/zi, adica aproximativ 3 lingurite obisnuite. La copiii mai mici, ajung 2 lingurite pe zi, iar la cei sub un an, 1/2-1 lingurita pe zi. Ar fi suficient sa se ia cate 5 zile, in fiecare saptamana. Barbatii pot lua chiar si zilnic, toata viata. E ideal ca polenul sa fie dublat de laptisorul de matca, mai ales pentru intretinere la femei, de exemplu, cate 1-3 ml/zi, 5-7 zile pe luna.
Ca modalitate de administrare, in general, polenul este bine sa fie dizolvat. Daca este luat simplu sau doar amestecat cu miere, tubul digestiv nu reuseste sa absoarba intregul continut nutritiv (mai ales in cazul polenului uscat) si o parte se elimina odata cu fecalele, ceea ce constituie o nefericita pierdere. Daca este pus la dizolvat, cu 20-30 minute inainte de administrare, el se va absorbi 100%. Se poate dizolva bine in mai multe feluri de fluide: apa cu suc proaspat de lamaie, iaurt (kefir, sana, lapte prins), bors, sucuri proaspete din fructe si/sau legume. Pentru placerea gustului poate fi adaugata miere.

Tratamentul tumorilor

In privinta pacientilor cu tumori, am mai amintit despre triada de aur propolis - zeolit - laptisor de matca, care are efecte terapeutice foarte puternice. Iar polenul in combinatie cu ele aduce suportul nutritiv cu micronutrienti si cu hranire functionala, asa de necesara intr-o afectiune atat de grea. La acesti pacienti, in special la cei care urmeaza chimioterapie, combinatia numita sustine ficatul greu incercat, moduleaza imunitatea, energizeaza.
Unele persoane se intreaba daca polenul nu hraneste si tumorile. Raspunsul e clar: nu, polenul nu hraneste tumora, la fel cum nici alimentele sanatoase nu o fac. Doar alimentele denaturate, superprocesate si aditivate chimic sunt surse de producere si de intretinere a tumorilor. Din teama exagerata de a nu hrani tumora, nu trebuie sa spoliem intreg corpul de principiile nutritive necesare, caci va fi slabit in fata bolii, care il poate dobori.

Lan de cicoare

Polenul este un nutrient functional, ca si laptisorul de matca. Lipsit practic de toxicitate, el este deja recunoscut drept aliment in unele tari, precum Franta, Belgia, Uruguay. In apiterapia internationala, este deja faimos experimentul facut in 2009, pe propria persoana, de catre Antonio Couto, un apifitoterapeut experimentat din Portugalia. El a tinut o api-dieta, constand din polen si miere in principal, alaturi de putin laptisor de matca, propolis si sucuri proaspete de fructe. A mancat timp de 6 luni de zile cate 250 grame de polen crud pe zi, repartizat la cele 3 mese, impreuna cu cele mentionate mai sus. In acest timp, analizele de sange si functiile corpului au fost normale, greutatea a scazut cu 6-7 kg (de mentionat ca pornise de la o greutate normala), se simtea foarte bine din toate punctele de vedere, era energic si lucra normal. A oprit aceasta dieta nu fiindca nu ar mai fi rezistat, ci deoarece a considerat ca scopul a fost atins, anume - de a demonstra ca se poate trai la parametri normali chiar si numai cu produse apicole.
Eu insami, impreuna cu sotul meu, trecand in acest an printr-o lunga perioada de munca de mare intensitate, am luat din ianuarie si pana in iulie cate 50 grame de polen pe zi si cate 8-10 grame de laptisor de matca. Efectul a fost ca am reusit sa ne desfasuram normal activitatea, cu energie, fara probleme de sanatate sau oboseala. Si fara nici o reactie secundara.
La administrarea de durata a polenului si laptisorului am mai observat la pacientii nostri cum se normalizeaza, pas cu pas, aspecte care nu erau in prim-planul atentiei de la inceput. De exemplu, parul de pe cap s-a indesit si si-a recapatat vigoarea. Parul de pe corp, la femei, a crescut mai putin si mai rar, iar la barbati s-a fortifiat, in cazurile in care era necesar.
Din punct de vedere genetic, polenul, ca celula tanara reproducatoare, aduce acizi nucleici de cea mai buna calitate, integri in intreaga lor structura informationala, cat si la capete (numite telomeri). Degradarea telomerilor in orice organism viu este asociata cu procesele de imbatranire. Acelora care il consuma, polenul le aduce telomeri noi spre sustinerea celor depreciati din celulele proprii. Mai mult, aduce informatie naturala proaspata, nealterata, cat si energie vitala curata, regeneratoare. Pastreaza tineretea la cei sanatosi si ii ajuta pe cei care au afectiuni genetice.
Viata plantelor nu ar fi posibila fara polen. Viata omului nu ar fi posibila fara plante. Polenul genereaza viata in toate sensurile cuvantului, in ciclurile naturale ale globului terestru, cat si in randurile acelora care il consuma drept aliment. O albina viziteaza peste 300 de flori pentru a colecta o granula. Cata ravna le-a daruit Dumnezeu, ca sa ne daruiasca o singura lingurita de polen

•  Articol preluat, scris de Dr. Cristina Aosan

MIEREA

* Pe toate marginile de drumuri, apicultorii isi vand recolta de miere a acestei veri. In cazul ca veti cumpara un borcan, nu uitati ca elixirul pe care-l contine nu este doar o hrana cu gust divin, ci si o farmacie la purtator *

Inca din timpurile foarte indepartate, oamenii "vanau" mierea albinelor, lucru infatisat pe o pictura rupestra dintr-o pestera din Valencia (Spania), datata cu 10.000 de ani in urma. Din perioada 2700 i.Hr., pe tablitele de argila ale culturii mesopotamiene au ramas inscrisuri care atesta mierea ca medicament. O mie de ani mai tarziu, in Egipt, apare intr-un retetar medical. Indienii foloseau mierea, dar si ceara, ca medicamente. Putini oameni stiu ca Aristotel a scris sase volume despre albine si produsele lor. Strabatand mileniile pana in primele trei decenii ale secolului XX, mierea apare in scrieri istorice insemnate, in tratat

e de chimie si farmacologie. Ulterior, dispare din farmacopei in mod subit. Proba timpului, prin mii de ani de terapie cu miere, a palit in fata descoperirilor "uluitoare" ale chimiei...
Pe langa calitatile generale ale mierii de albine, prezente la orice sortiment, mierea are si anumite proprietati particulare, conferite de specia de planta si de materia prima recoltata de catre albine.

Cum recunoastem mierea curata de stup?

Privind mierea din borcan, este important de stiut ca doar cea naturala cristalizeaza. Iar cat timp este fluida, are o anume elasticitate: daca este lasata sa curga dintr-un vas inclinat, atunci cand il miscam spre a stopa curgerea, fluxul nu se intrerupe brusc: persista un filament de miere, care are o miscare elastica de urcare-coborare, din care se mai pot desprinde una-doua picaturi.



Cum se pastreaza mierea

Spre a-si pastra toate proprietatile, mierea trebuie tinuta bine inchisa, la intuneric, la o temperatura recomandata de 14gr.C. La temperaturi mai mici, cristalizeaza repede. La temperaturi mai mari, se pierd aromele si se inchide la culoare. Expusa la soare, lumina si caldura distrug enzimele si vitaminele.

Mierea de mana

In principal, albinele culeg nectarul produs de flori, spre a prepara mierea. Atunci cand nu au la dispozitie flori, ele recolteaza seva de la arbori si produc mierea de mana. Aceasta poate avea origine strict vegetala, cand se colecteaza direct de la suprafata frunzelor ori lastarilor tineri, sau poate fi de origine anim

ala, cand se interpun niste insecte mici, numite afide. Acestea se hranesc cu seva copacilor pe care o sug de la nivelul scoartei, apoi elimina o excretie speciala, cu mare continut de zaharuri si alte principii nutritive, pe care o recolteaza albinele.
Cel mai frecvent, mierea de mana are culoare brun-inchisa, dar uneori poate fi transparenta, alba, galbuie sau rosiatica. Este cea mai bogata in oligoelemente si cea mai fortifianta, dupa cum si copacii de la care provine sunt mai vigurosi decat plantele ierbacee. Cantitatea de minerale este mai mare la sorturile inchise la culoare. Mierea de mana este indicata in urmatoarele afectiuni: deficienta de vitamine si minerale, osteoporoza, anemie, astenie, debilitate, fragilitate. Proprietatile antibacteriene si continutul in enzime al mierii de mana, in special provenita de la conifere, sunt mai mari decat la mierea florala.

Mierea cristalizata si mierea lichida

Imediat dupa extragerea din faguri, mierea este fluida. Dupa un timp, ea cristalizeaza, ca semn al naturaletii sale. Acest fenomen se produce in functie de compozitia glucidica si raportul fata de apa. Cu cat este mai multa glucoza si mai putina apa, cu atat cristalizarea se produce mai rapid. Un continut ridicat de fructoza intarzie fenomenul de cristalizare.
Mierea de salcam poate sa ramana fluida pana la 2 ani sau mai mult. La fel mierea de crusin. Nici cea de castan comestibil nu cristalizeaza usor. Daca mierea este fluida mult timp, atunci o putem alege pentru pacientii cu necesar redus de glucoza. Aceste sortimente pot fi utilizate in cantitati mici (1-2 lingurite/zi) si de catre diabetici. Varietatea disponibila la noi cu cea mai multa fructoza este mierea de salcam. In aceasta categorie intra si mierea de lavanda, mai putin produsa in Romania, precum si cea de rozmarin.
Mierea cristalizata isi pastreaza proprietatile nutritive si medicinale dinaintea solidificarii. Ea poate fi consumata ca atare, cu aceleasi efecte. Totusi, cei ce doresc sa o refluidizeze pentru aspectul sau mai placut trebuie sa stie ca la incalzirea peste 42gr.C se degradeaza enzimele si vitaminele, dispar uleiurile volatile si aromele, iar proprietatile terapeutice se pierd in cea mai mare parte. Totodata, la caldura excesiva apare un compus toxic, numit hidroxifurfurol, derivat din fructoza; gustul poate deveni caramelizat. Continutul mierii in hidroximetilfurfurol este un criteriu important de calitate si de loialitate. Mierea care ramane fluida mult timp, pe rafturile magazinelor, este foarte probabil ca, din ratiuni comerciale, sa fi fost tratata la temperaturi inalte sau chiar chimic, spre a impiedica cristalizarea.
Unele soiuri de miere formeaza in mod spontan cristale mici, capatand o consistenta cremoasa, placuta, asemanatoare serbetului, care ne aminteste cu nostalgie de copilaria de la bunici. Asa este mierea de rapita sau mierea de salcie, ambele cu gust foarte bun. Mierea de rapita cristalizeaza repede, chiar la doua saptamani de la extragerea din faguri.

Soiuri de miere si utilizarea lor

Mierea monoflora se obtine din stupii care sunt deplasati in locul unde o anume planta creste in cultura (ex. cimbru, coriandru) sau masiv, ori din stupinele fixe, daca extractia mierii se face dupa fiecare perioada de inflorire a plantelor din zona. De exemplu, dupa inflorirea salcamului, se scoate mierea de salcam, iar dupa tei, mierea de tei. Daca exista si lanuri de floarea-soarelui, se poate obtine aceasta miere, care mai este numita si de turnesol. Numim miere poliflora pe cea obtinuta prin recoltarea de nectar de la numeroase plante, de regula in stupine fixe, in locuri unde flora este variata sau cand extractia se face fara relatie cu perioadele de inflorire ale plantelor din zona.

Mierea poliflora cristalizeaza de regula in circa trei luni. Acest tip de miere este calmanta, expectoranta, antibacteriana, diuretica. Se foloseste ca tonic general si in tratamentul plagilor.
Mierea de salcam este expectoranta, calmanta a tusei, diuretica, antidiareica, indicata pentru suferinte gastrice. Mierea de tei este un bun sedativ nervos, utila in tuse, insomnii, laringite, bronsite, astm bronsic, tuberculoza pulmonara, imbolnaviri ale vezicii biliare si rinichilor. Mierea de floarea-soarelui este utila in ateroscleroza. Mierea de menta este analgezica si usor carminativa, tonica, antiseptica, utila in dischinezii biliare si gastrointestinale; are continut ridicat de vitamina C. Mierea de trifoi are efect diuretic, antidiareic, expectorant. Mierea de mustar se recomanda in afectiuni ale aparatului respirator. Mierea de conifere are actiuni antiseptice, antiinflamatoare, atat pentru caile respiratorii, cat si pentru cele urinare; este diuretica. Mierea de munte este utila in afectiuni inflamatorii si alergice ale cailor respiratorii si pentru rani purulente. Mierea de castan comestibil, cu gust placut, dulce-amarui, imbunatateste circulatia sanguina, in special pe cea venoasa. La fel mierea de hrisca, care este de culoare brun-inchisa, cu aroma extrem de placuta si nu se solidifica.

Afectiuni oculare

O utilizare mai putin cunoscuta a mierii este in terapia afectiunilor oculare. Conjunctivitele (eritematoase sau purulente), blefaritele, iritatiile dupa expunere neprotejata la sudura sau dupa extragere de corpi straini, fenomenele alergice oculare, keratitele, ulcerele corneene pot fi tratate prin simpla instilare de miere naturala, fluida. Un tratament usor, la indemana oricui. In Mali, se pune in mod traditional miere in ochii bolnavilor de pojar spre a preveni afectarea corneei. In India, mierea locala de lotus este considerata panaceu pentru bolile de ochi. La noi sunt potrivite mierile fluide de salcam sau castan comestibil.

Infectii bacteriene

Anumite tipuri de miere monoflora au capacitati antibacteriene importante. In ordine descrescatoare, se mentioneaza mierea de rapita, de mana, de papadie, lavanda, floarea-soarelui. Studiile facute in numeroase laboratoare din lume i-au dovedit puterea bactericida fata de numerosi germeni, intre care streptococul, stafilococul, enterococul, dar si helicobacter pylori. Fata de helicobacter pylori, o actiune deosebita a dovedit mierea de cimbru.

APLICATII EXTERNE

In aplicatie externa, mierea este un remediu de exceptie pentru tratarea ranilor dificile, adanci, anfractuoase, infectate, mai noi sau mai vechi. Poate fi utilizata pentru escare, abcese fistulizate, alte tipuri de plagi cu lipsa de piele sau de tesut subcutanat. Se foloseste miere curata, fluida, care se toarna pe intreaga rana, incat sa o umple; in cazul fistulelor, se introduce cu seringa. Mai intai, mierea distruge microbii si dizolva resturile necrozate, pe care le fluidizeaza usurand eliminarea lor. Marele avantaj este ca, mierea fiind fluida, poate patrunde pana in cele mai inaccesibile zone ale plagii. Ramane o suprafata curata, pe care apar muguri de crestere ai tesutului normal. Un tratament facut corect conduce la completarea progresiva a lipsei de tesut, pana la umplere. Cand s-a ajuns la nivelul pielii sanatoase din jur, se produce o epitelizare cu cicatrice minima.
Profesorul francez Bernard Descottes a facut tratamente cu miere, timp de peste 20 de ani, in clinica sa de chirurgie din Paris. Astfel a reusit sa rezolve cazuri numeroase, ce pareau fara de speranta in chirurgia conventionala.
Mierea este utila si in arsuri. In special la arsurile cu rani deschise, mierea aduce alinare si mari beneficii. Turnata chiar si imediat dupa accident, in strat gros si acoperita bine cu pansament, ea curata leziunile, fereste de microbi, absoarbe caldura si secretiile, reconstruieste din adanc.
O alta aplicatie externa deosebita este masajul cu miere. Este o metoda particulara de masaj, ce utilizeaza cantitati mici de miere, in raport cu suprafata tratata. Se extrag din corp prin piele numeroase materii toxice. Sunt curatate si stimulate circulatia sanguina si limfatica, glandele sudoripare si sebacee, se flexibilizeaza tesuturile. La finalul sesiunii, realmente se elimina din piele o materie reziduala cu aspect grasos, culoare alba-galbuie (chiar cenusie la fumatori) care contine diverse toxine; cele mai neasteptate substante detectate in laborator au fost plasticul si metalele grele. Pielea ramane curata si catifelata, iar pacientul se simte bine, relaxat. Masajul se face pe spate, cel mai frecvent, pentru detoxifiere si intretinere. Se poate practica insa si pe alte zone ale corpului, in functie de problemele de sanatate ale fiecarei persoane.
O aplicatie in cosmetica a masajului cu miere de albine este pentru zonele cu celulita, unde aceasta se reduce, iar pielea devine neteda. Tot in scop cosmetic, se poate folosi si in aplicatie simpla pe pielea fetei si a decolteului sau oriunde pe corp. Se lasa sa actioneze minimum 15-30 de minute, apoi se spala cu apa. Daca durata de actiune este mai lunga, efectele vor fi mai placute. Pielea se curata si este bine hranita, se invioreaza si devine catifelata. Prin combinarea mierii cu alte produse apicole si vegetale, se pot obtine masti de fata si corp cu efecte mult mai puternice.

Articol preluat,scris de dr Cristina Aosan