Fara pretentia de a fi original, acest blog se doreste a fi mai ales o arhiva personala.Unele articole sunt preluate de pe internet , altele sunt pareri proprii.

joi, 4 noiembrie 2010

-MORCOVII-



Mai intai de toate, trebuie stiut ca cele mai bune efecte terapeutice se obtin consumand radacinile de morcov proaspete si nu cele conservate prin congelare sau preparate prin incalzire, care isi pierd multe din calitatile vindecatoare. Dupa doua saptamani de congelare se pierd aproximativ 50% din majoritatea vitaminelor, in timp ce prin fierbere este pierdut un procent de 50-70% din continutul de vitamina A, vitamina E, vitamina B1 si B3.

Sucul
MORCOVUL


Este forma de administrare a morcovului cea mai eficienta din punct de vedere terapeutic. Se obtine cu ajutorul storcatorului electric centrifugal, din morcovi proaspeti, bine spalati, dar necuratati de coaja, care este partea cea mai bogata in substante nutritive. Coaja va fi doar spalata foarte bine cu peria si vor fi indepartate cu ajutorul cutitului partile stricate. Dupa stoarcerea morcovului, sucul se consuma de preferinta imediat sau, daca nu este posibil acest lucru, se pastreaza la rece, in recipiente bine inchise, dar nu mai mult de sase ore. De regula, un adult va consuma zilnic 150-300 ml de suc de morcov, o cantitate mai mare fiind contraindicata, deoarece poate produce deranjamente gastro-intestinale, pigmentari anormale ale pielii, stari de inapetenta. Sucul de morcov obtinut prin centrifugare este cea mai eficienta forma de administrare a acestei legume, deoarece vitaminele, enzimele, mineralele si pigmentii pe care ii contine sunt foarte usor de asimilat. Trebuie stiut, insa, ca sucul obtinut prin simpla mixare a morcovilor, neurmata de centrifugare, nu are aceleasi efecte terapeutice, deorece continutul mare de celuloza impiedica o buna asimilare a vitaminelor.

Salata

Se obtine dand prin razatoare morcovii, bine spalati in prealabil, si prin adaosul de ulei presat la rece, putin suc de lamaie si sare dupa gust. La salatele de morcov se adauga de obicei si radacina de patrunjel, de telina, varza sau sfecla rasa, precum si marar sau patrunjel verde. Din morcovul crud, consumat ca atare sau in salata, organismul va putea extrage un procent neasteptat de mic de vitamine sau minerale, deoarece acestea raman "captive" in spatele peretilor celulari formati din celuloza. De exemplu, doar 25% din vitamina A din morcovul crud va putea fi asimilata, in timp ce din sucul de morcov obtinut prin centrifugare, procentul din aceasta vitamina asimilata creste pana la aproximativ 90%. In schimb, in salata cu morcov crud exista un procent foarte mare de fibre alimentare, foarte importante pentru imbunatatirea tranzitului intestinal, pentru tinerea sub control a greutatii, pentru prevenirea cancerului tubului digestiv, pentru scaderea glicemiei si a nivelului colesterolului.

Morcovul fiert

MORCOVUL Morcovul fiert este mai digerabil
Poate fi consumat ca atare, sub forma de piure sau in diverse alte mancaruri (ciorbe, tocanite, ghiveciuri etc.). In urma fierberii, aproximativ 70% din vitamina A continuta este distrusa, la fel ca si vitamina C si multe alte substante nutritive. Totusi, este important de stiut ca vitaminele si mineralele ramase dupa fierbere vor fi mult mai usor de asimilat din morcovul fiert decat din cel crud. Mai mult, morcovul fiert este foarte bine digerat si tolerat de catre tubul digestiv, fiind ca atare recomandat in mod special persoanelor convalescente ori care datorita unor afectiuni gastro-intestinale nu suporta cruditatile. Din aceste motive, morcovul fiert poate avea, desi poate parea incredibil, o aplicabilitate terapeutica mai mare chiar decat cel consumat crud.

Tratamente preventive

Boala canceroasa - mai multe studii facute, au demonstrat faptul ca administrarea morcovului incetineste cresterea tumorilor si chiar previne formarea acestora. Cea mai puternica substanta antitumorala continuta de morcov este - se pare - falcarinolul, un principiu activ care este secretat de aceasta leguma, pentru a se apara de atacul ciupercilor parazite. In studii facute pe culturi de celule canceroase, dar si pe animale de experienta, s-a observat ca sub influenta acestei substante, dezvoltarea diverselor tipuri de celule maligne este inhibata.
Cancer de piele - administrarea acestei legume pe de o parte are efecte antitumorale directe, iar pe de alta parte, reduce sensibilitatea pielii la actiunea nociva a radiatiilor ultraviolete in exces (betacarotenul este in buna masura responsabil de acest efect). Din aceste motive, curele de morcov sunt foarte eficiente pentru prevenirea cancerului de piele, inclusiv a melanomului malign.
Cancer la san - la femei, s-a observat ca cele care consuma regulat alimente care contin vitamina A (vitamina la care morcovul este "campion" absolut), au un risc de aproape trei ori mai mic de a dezvolta cancer mamar. O jumatate de pahar de suc de morcov asigura necesarul de vitamina A pentru o zi intreaga.
MORCOVUL  varietati de morcov
Cancer pulmonar - un  consum ridicat de morcov scade riscul de cancer pulmonar, atat la fumatori, cat si la nefumatori. Aceasta deoarece morcovii contin o serie intreaga de substante antioxidante care previn mutatiile celulare si formarea tumorilor.
Ateroscleroza - in radacina de morcov au fost descoperite mai mult de 20 de substante cu efect anti-oxidant, care previn depunerea colesterolului si a trigliceridelor pe artere sub forma placilor de aterom. Mai mult, fibrele alimentare continute de morcovul crud, consumat ca atare sau in salata, ajuta la mentinerea unui nivel scazut al colesterolului din sange.
Hipertensiune - glutationul, o substanta care in organismul uman joaca rolul de coenzima, este continut din belsug in coaja morcovului. Administrarea zilnica a acestei substante, prin consumul de suc proaspat de morcov, previne puseele de hipertensiune.
Infarct miocardic -  oamenii care consuma zilnic morcov crud ca atare sau sub forma de suc, riscul de a suferi un infarct este cu 60% mai mic.
Viroza gripala, infectii virale in general - consumul de morcov previne infectiile virale de tot felul. Cercetatorii au remarcat ca, la organismele hranite cu alimente bogate in vitamina A, membrana celulara devine mai "dura" si mai greu de penetrat de virusi, care astfel nu mai pot infecta celulele sanatoase. Or, morcovul este printre cele mai bogate alimente in aceasta vitamina, doar 70 de grame din aceasta leguma, consumata cruda, asigurand necesarul de vitamina A pentru o zi intreaga.
Degenerescenta maculara - doua principii active continute de catre morcovul de culoare portocalie, adica luteina si zeaxantina, protejeaza organismul de procesele degenerative in general si de cele care afecteaza ochii in special. Administrarea acestor doua substante, dar si a altor principii active din morcov, cum ar fi vitaminele A si C si zincul, previn aparitia acestei afectiuni, un consum regulat de morcov reduce riscul de cataracta si ajuta la mentinerea acuitatii vizuale pana la varste inaintate.

Tratamente interne

Boala canceroasa - se administreaza zilnic suc de morcov, cate 100 ml dimineta si seara, in cure de patru saptamani, urmate de una-doua saptamani de pauza. De asemenea, se administreaza si salata de morcov crud, dat prin razatoarea fina, cate 50-75 de grame zilnic, consumate de macar trei ori pe saptamana. Sucul de morcov este foarte bogat in substante antitumorale, cu efecte benefice demonstrate in cancerul de piele, in cancerul esofagului si al laringelui, in cancerul colo-rectal, in cancerul gastric, al prostatei sau al vezicii urinare. Aceste substante incetinesc procesele de proliferare a celulelor maligne, impiedica in buna masura aparitia metastazelor, studii de medicina experimentala aratand ca, sub actiunea lor, tumorile pot intra in remisie. Morcovul consumat crud, sub forma de salata, mentine tranzitul intestinal normal, element de maxima importanta in boala canceroasa, unde functia de eliminare este adesea afectata. De asemenea, acest aliment intensifica procesele de dezintoxicare.
MORCOVUL Morcovul negru scade nivelul colesterolului
Adenom de prostata - un principiu activ intalnit in coaja si in semintele morcovului, numit beta-sitosterol, are o eficienta extraordinara in tratarea tumorilor benigne ale prostatei. Se face un tratament cu o durata de opt saptamani, timp in care se administreaza cate 300 ml de suc de morcov pe zi, consumat pe stomacul gol.
Colesterol si trigliceride marite -  doi morcovi cruzi consumati zilnic ajuta la scaderea valorilor colesterolului negativ (LDL) cu 10-20%. Aceasta deoarece morcovul este foarte bogat in fibre alimentare, blocand, atunci cand este consumat impreuna cu alte alimente, asimilarea grasimilor saturate si a colesterolului. Efectul celulozei continute de morcov asupra nivelului trigliceridelor din sange este extraordinar, studii de medicina experimentala aratand o scadere a valorii acestora cu 17,3-33,5%, dupa doar 30 de zile de tratament cu morcov crud.
Imunitate - mai ales la schimbarile de anotimp, cand sistemul natural de aparare al organismului in fata infectiilor este cel mai greu incercat, se recomanda cura cu suc de morcov. Vitaminele A si C, vitaminele din complexul B, pigmentii din morcov stimuleaza organismul sa produca celule cu rol in imunitate, le activeaza pe cele existente si, in plus, stimuleaza productia de anticorpi. Acest efect de stimulare imunitara se observa inclusiv la persoanele in varsta, la copii sau la convalescenti. Este indicata cura cu suc de morcov din care se consuma cate 200-300 ml zilnic, pe o perioada de patru saptamani. Aceasta cura a dat rezultate pozitive si in cazul persoanelor infectate cu virusul HIV.
Infectii fungice - o cura cu suc de morcov poate fi un adjuvant excelent in tratarea candidozelor sau a infectiilor cu Aspergillus. Se administreaza cate 300 de ml de suc de morcov, zilnic, pe o perioada de doua saptamani. Efectul terapeutic al morcovului se explica prin prezenta in radacina sa a unor... pesticide naturale (intre care si falcarinolul, despre care am mai vorbit in acest articol), care au efect antifungic.
Emfizem pulmonar - "un aport sporit de vitamina A, foarte abundenta in radacina de morcov, are un efect foarte bun in prevenirea si in tratamentul emfizemul pulmonar". Se recomanda consumul de morcov crud ca adjuvant in afectiunile pulmonare, cate 70 grame zilnic, dar si al morcovului fiert, recomandat mai ales pentru pacientii care nu tolereaza cruditatile. Cura cu morcov este eficienta si ca adjuvant in bronsita cronica (inclusiv in cea tabagica), in TBC, in pneumoniile recidivante.
Hepatita cronica - glutationul, o substanta secretata in radacina morcovului, are un puternic efect drenor hepatic, stimuleaza regenerarea celulei hepatice si activitatea ficatului in general. Bolnavilor de hepatita le este recomandata o cura cu o durata de 30 de zile, timp in care se beau zilnic 150 ml suc de morcov. Tratamentul se poate relua dupa 2 saptamani de pauza.
Constipatie - se face o combinatie din 150 ml suc de morcov, 25 ml suc de spanac si 25 ml suc de lamaie. Se bea acest amestec dimineata, pe stomacul gol, efectul de stimulare a tranzitului intestinal aparand la cateva ore dupa ingerarea sucurilor. Tratamentul are un efect laxativ puternic si, in plus, este "prietenos" cu colonul, normalizand flora, vindecand inflamatiile, ajutand la eliminarea toxinelor de pe peretii intestinali.
Diaree, diaree la copii - daca in stare cruda morcovii stimuleaza tranzitul intestinal, atunci cand sunt administrati preparati termic, morcovii au efect usor astringent, calmeaza inflamatia la nivelul intestinului si stopeaza, intr-o anumita masura, proliferarea bacteriilor in intestin. Se recomanda piureul de morcovi fierti, sarat dupa gust si la care se adauga foarte putin ulei (ca hrana exclusiva, eventual in combinatie cu orezul) pentru o perioada de 24 de ore.
Lactatie - se consuma piure de morcovi fierti pentru stimularea secretiei lactate, pentru prevenirea avitaminozelor si a deficientelor de minerale. Extern, se pun comprese cu suc de morcovi pe sani, pentru calmarea inflamatiilor si pentru prevenirea craparii mameloanelor.
Vedere nocturna deficitara - administrarea de vitamina A si expunerea la soare (ceea ce ajuta la sinteza in organism a unei substante ce favorizeaza vederea nocturna) ajuta la combaterea acestei tulburari. Se consuma cate o jumatate de pahar (100 ml) de suc de morcov, de doua ori pe zi, in cure de doua saptamani.

Tratamente externe

MORCOVUL Albi, portocalii sau purpurii, toti sunt adevarate medicamente
Plagi canceroase - sucul de morcov aplicat extern, pe plagile canceroase, sub forma de comprese, are efecte antitumorale usoare, este calmant si antiinflamator. In cazul cancerului bucal si al celui laringian se fac, de doua ori pe zi, gargare cu suc proaspat de morcov.
Gingivita - se mesteca foarte bine (vreme de minimum trei minute) cate o jumatate de morcov, dupa fiecare masa. Morcovul crud contine substante cu efect antiseptic bucal (antifungice, mai ales), calmante si antiinflamatoare.
Precautii si contraindicatii la folosirea morcovului
Consumul unor doze de morcov mai mari decat cele recomandate in acest articol, mai ales suc, poate produce asa numita carotodermie (carotenemie), adica o colorare in portocaliu a pielii, datorata excesului de betacaroten in organism. De asemenea, consumul exagerat de morcov poate produce tulburari gastro-intestinale (arsuri gastrice, diaree, balonari, colici abdominale), stari de inapetenta. Curele foarte indelungate cu morcov, fara pauzele aferente, fac organismul sa converteasca mult mai greu betacarotenul in vitamina A, ceea ce poate conduce la posibilitatea aparitiei avitaminozelor, chiar si in conditiile unei alimentatii corecte.
Articol preluat, scris de Ilie Tudor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu